Institutul Român pentru Drepturile Omului

Feilazoo împotriva Maltei - 6865/19

Comentariu    rezumat

Speța problematizează atât aspecte procedurale cât și elemente substanțiale care decurg din aplicarea dreptului convențional.

 În dimensiunea procedurală, cauza analizată evidențiază  problematica limitării exercitării dreptului de formulare a unei cereri individuale în condițiile interferenței în corespondența dintre Curte și reclamant prin intermediul autorităților penitenciare și reprezentarea juridică ineficientă prin sistemul de asistență juridică național pentru procedurile în fața Curții.

În dimensiunea substanțială, analiza dreptului convențional este realizată prin luarea în considerare a articolelor 3 – interzicerea torturii și 5 – dreptul la libertate și siguranță. În relație cu articolul 3 din Convenție, Curtea va evalua condițiile inadecvate de detenție, în special având în vedere o perioadă lungă de izolare- excesiv de strictă și expunerea solicitantului la riscuri pentru sănătate prin plasarea nejustificată a acestuia cu nou-sosiți în carantina determinată de pandemia COVID-19. În privința articolului 5 din Convenție obiectul analizei Curții constă în extinderea detenției reclamantului în absența perspectivei de deportare.

Pentru clarificarea problemelor juridice incidente în speță, coordonatele faptice și juridice pot fi rezumate astfel: (1) reclamantul, cetățean nigerian, aflat la epoca faptelor, pe teritoriul Maltei, a fost condamnat pentru deținere de droguri la pedeapsa cu închisoarea și amendă iar urmare a imposibilității de achitare a amendei aceasta a fost convertită în 18 luni de închisoare suplimentară; (2)  în contextul împlinirii datei de ispășire a perioadei totale de pedeapsă cu închisoarea, autoritățile malteze au făcut demersuri la autoritățile spaniole (Spania reprezentând locul de ședere al reclamantului înainte de a veni în Malta) pentru a investiga în ce măsură acestea din urmă îl vor reaccepta pe reclamant în calitate de rezident legal; (3) ca urmare, autoritățile malteze i-au comunicat reclamantului că va fi returnat în Nigeria iar în perioada de timp intermediară va fi supus detenției în calitate de ”imigrant interzis”în acord cu Legea malteză privind imigrația care atestă că trebuie să fie formulată o decizie de returnare împotriva persoanelor care au fost găsite vinovate de comiterea unei infracțiuni de către o instanță de jurisdicție penală în Malta; (4) dat fiind faptul că reclamantul s-a opus returnării în Nigeria, acesta a fost imobilizat prin apel la forță de autoritățile malteze, rezultând multiple răni și leziuni fizice produse asupra acestuia; (5) urmare a ripostelor fizice produse de reclamant asupra forțelor de ordine, reclamantul a fost condamnat pentru comportamentul abuziv comis asupra autorităților de imigrare, vinovăția sa fiind confirmată inclusiv după judecata recursului de către autoritățile naționale; (6) formulând alegații privitoare la încălcarea drepturilor și libertăților prevăzute de Convenție, reclamantul s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, beneficiind de asistență juridică internă în mod formal deoarece, în fapt, acesta nu a fost informat asupra procedurilor întreprinse în numele său și pentru acesta de către avocatul desemnat din oficiu, - aspect care l-a determinat pe reclamant să se adreseze Curții pentru a renunța la dosarul său; (7) urmare a susținerilor reclamantului referitoare la lipsa unei reprezentări adecvate la nivel național care ar putea impieta asupra susținerii adecvate a alegațiilor sale în fața Curții, Curtea Europeană a desemnat, în favoarea reclamantului, un reprezentant legal din oficiu.

Evaluând aspectele procedurale circumscrise articolului 34[1] din Convenția Europeană având ca obiect sesizarea Curții Europene cu cereri individuale, Curtea are în vedere: (1) alegațiile reclamantului privitoare la ingerința autorităților naționale în corespondența purtată cu instanța europeană cât și (2) lipsa unei reprezentări juridice adecvate în privința sa.

Referitor la primul aspect, Curtea reține că, de principiu, accesarea conținutului corespondenței stabilite în relația Curte-reclamant prin interceptarea, deschiderea, citirea acesteia reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea corespondenței.

După cum atestă Curtea în jurisprudența anterioară (a se vedea hotărârea pronunțată de Curtea Europeană în cauza Akdivar și alții împotriva Turciei la data de 16 septembrie 1996; hotărârea pronunțată de Curte în cauza Sałapa împotriva Poloniei, cererea nr. 35489/97, la data de 19 decembrie 2002), pentru ca Înaltele Părți Contractante să își îndeplinească obligația corelativă care le revine în temeiul articolului 34 din Convenție – de a nu împiedica prin nicio măsură exerciţiul eficace al dreptului de sesizare a Curții prin cereri individuale- nu este suficientă adoptarea unei poziții in abstinendo. Posibila presiune exercitată de autoritățile naționale implică atât constrângerea cât și orice acte menite să descurajeze solicitanții de la a utiliza dreptul convențional. Eficacitatea sistemului convențional de primire a cererilor individuale subzistă în temeiul garantării confidențialității corespondenței stabilită între reclamant și Curtea Europeană; deși derogări pot fi permise pentru motive imperioase (suspiciuni referitoare la producerea unor fapte ilicite sau la punerea în pericol a siguranței statale), acestea nu pot leza însăși esența garanției de confidențialitate.

Cu privire la circumstanțele speței, Curtea reține că deși Regulamentul existent la nivel național privind detenția prevede posibilitatea ca plângerile interne să fie făcute în mod confidențial, nu pare să se aplice o astfel de garanție în ceea ce privește plângerile și comunicarea ulterioară a reclamantului cu organismele internaționale, fiind astfel afectată eficiența sistemului de corespondență dintre Curte și reclamant.   

            În relație cu cel de-al doilea aspect, privitor la îndeplinirea, de către Statele Contractante, a obligației de a acorda reclamanților asistență judiciară, Curtea apreciază că statul trebuie să manifeste diligență sporită pentru a asigura exercitarea concretă a acestui drept prin organizarea unui cadru instituțional adecvat pentru a asigura o reprezentare legală eficientă pentru persoanele îndreptățite și un nivel suficient de protecție a intereselor acestora. În asigurarea asistenței juridice gratuite, statul trebuie să implementeze un fin echilibru între formalismul și substanța acesteia : (1) ține de marja de apreciere a statelor asigurarea caracterului ”practic și eficient” al reprezentării legale; (2) pe de altă parte, Curtea avansează, pe cale jurisprudențială (a se vedea hotărârea Curții în cauza Anghel împotriva Italiei, nr. 5968/09, pronunțată la data de 25 iunie 2013) standardele minimale care pot fi incluse în sfera de cuprindere a asistenței juridice gratuite : dat fiind faptul că asistarea unui reclamant de o persoană de specialitate juridică este necesară din cauza lipsei de informații de specialitate identificată în raport cu reclamantul, este necesar ca să fie circumscrise în sfera asistenței legale cunoașterea atât a formalităților procedurale simple, cât și a problemelor juridice de fond. Cu privire la circumstanțele speței, Curtea a reținut că reclamantul nu a beneficiat în mod efectiv și eficient de asistență juridică la nivel național deoarece reprezentantul legal nu a dezvoltat o relație confidențială client-avocat pe coordonatele eticii și deontologiei profesionale: totodată, reprezentantul legal a renunțat, pe parcursul exercitării mandatului, la îndeplinirea atribuțiilor profesionale în relația cu reclamantul fără ca acesta să fie informat și fără să fi obținut, la nivel național, revocarea numirii sale de către instanțele naționale.

            Dat fiind faptul că, prin raportare la dimensiunea respectării confidențialității corespondenței și a asigurării asistenței juridice gratuite statul maltez a eșuat în îndeplinirea obligațiilor corespunzătoare exercitării de către reclamant a dreptului de a sesiza Curtea Europeană cu o cerere individuală, a fost încălcat articolul 34 din Convenția Europeană.

            Sub aspect substanțial, al respectării normelor de jus cogens aferente dreptului la demnitate în condiții de detenție, alegațiile reclamantului sunt formulate din perspectiva respectării articolului 3 din Convenția Europeană.

             Reiterând cadrul principial stabilit în temeiul jurisprudenței sale cu privire la tratamentele reprezentând tortură, tratamente inumane sau degradante, pentru a intra în sfera de aplicare a articolului 3 al Convenției Europene, maltratarea aplicată victimei trebuie să atingă un nivel minim de severitate. Evaluarea acestuia depinde de toate circumstanțele cazului, precum: durata tratamentului, efectele sale fizice și mentale și, în unele cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza  Riad și Idiab împotriva Belgiei, cererile nr. 29787/03 și 29810/03, la data de 24 ianuarie 2008). Situația detenției nu implică lipsa oricărei constrângeri însă cu toate acestea, constrângerile trebuie să fie proporționale și să țină cont de condițiile specifice ale detenției și ale persoanei.

Tortura, tratamentele inumane sau degradante se apreciază atât prin raportare la condițiile de detenție cât și prin luarea în considerare a conduitei autorităților care exercită prerogativele forței publice în relațiile cu deținuții.

            Demonstrarea coexistenței celor două dimensiuni specifice torturii tratamentelor inumane sau degradante enunțate mai sus implică o derogarea de la principiul onus probandi incumbit actori. Astfel, este suficient ca reclamantul să prezinte, prima facie, indicii referitoare la faptele pretinse ( a se vedea în acest sens, hotărârea pronunțată de Curte în cauza Visloguzov împotriva Ucrainei, nr. 32362/02, 20 mai 2010). În cauza analizată, este clar că reclamantul a beneficiat de asistență medicală pentru afecțiunile sale și i s-a prescris tratament medical relevant în mod similar cu tratamentul medical oferit oricărui cetățean aflat în stare de libertate (a se vedea hotărârea pronunțată de Curte în cauza Prestieri împotriva Italiei, cererea nr. 66640/10, la data de 29 ianuarie 2013).

Cât privește condițiile efective de detenție (supraaglomerarea, lipsa igienizării, a accesului la ventilație sau la sistemul de sanitație) acestea sunt adiționale climatului general de detenție al reclamantului – izolat într-un container fără a avea acces la lumină naturală sau la aer. Ulterior perioadei de detenție în container, reclamantul a fost mutat în alte locuințe destinate carantinării solicitanților de azil nou veniți pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-COV-2. Analizând în dinamică aspectele referitoare la condițiile de detenție, acestea din urmă comportă cea mai mare incidență asupra stării de sănătate fizică și mentală a individului, Curtea Europeană apreciind că măsura plasării individului pe o perioadă de câteva săptămâni cu alte persoane care ar fi putut prezenta un risc pentru sănătatea sa în absența unei justificări rezonabile în acest sens poate fi apreciată ca o măsură care încalcă garanțiile articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În materia libertății și siguranței, Curtea a stabilit, pe cale jurisprudențială, că normele cuprinse în articolul 5 din Convenție consacră un drept fundamental al omului iar condițiile derogatorii de la garanțiile aferente acestui drept sunt enumerate în subparagrafele a-f ale articolului 5, paragraful 1 din Convenție[2]; în speță, cerințele cuprinse în subparagraful f pot fi interpretate în sensul în care îi este permis statului să controleze libertatea străinilor în contextul imigrației (a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza vedea Saadi vs. Regatul Unit,  cererea nr. 13229/03, la data de 29 ianuarie 2008). În termeni generici, articolul 5 din Convenție implică îndeplinirea cumulativă a două exigențe : (1) legalitatea privării de libertate- examinată în corelație cu legislația internă și (2) lipsa caracterului arbitrar al detenției- ca cerință suplimentară decurgând din prevederile articolului 5 din Convenție.

Caracterul arbitrar al detenției, în sensul dispozițiilor Convenției, implică ilegalitatea dar presupune, adițional și alte aspecte; în consecință, pentru a nu fi considerată arbitrară, detenția trebuie efectuată cu bună-credință, locul și condițiile de detenție trebuie să fie adecvate iar durata detenției nu trebuie să depășească ceea ce este necesar în mod rezonabil în vederea atingerii scopului urmărit (a se vedea hotărârea pronunțată de Curte în cauza A. și alții împotriva Regatului Unit, cererea nr. 3455/05, pronunțată la data de 19 februarie 2009).

Aplicând cerințele libertății și siguranței la circumstanțele speței, se impune evaluarea caracterului practic și eficient al diligențelor efectuate de autoritățile malteze în vederea returnării în statul al cărui cetățean este reclamantul. Curtea reține că, pentru a realiza returnarea reclamantului, autoritățile malteze aveau îndatorirea de a întreprinde eforturi susținute de cooperare cu autoritățile nigeriene. Din dialogul desfășurat la nivelul autorităților competente ale celor două state rezultă că deși autoritățile malteze nu au putut constrânge emiterea unui document de călătorie pentru reclamant, nu există niciun indiciu că, în această perioadă, au urmărit în mod energic problema sau au încercat să intre în negocieri relevante cu autoritățile nigeriene în vederea accelerării livrării acestuia. În contextul dat, se constată încălcarea dispozițiilor articolului 5, alineatul 1 din Convenție.