Petrella împotriva Italiei - 24340/07
Comentariu rezumat
În cauza Petrella împotriva Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea articolului 6 cu privire la dreptul la judecarea cauzei în termen rezonabil și la dreptul de acces la o instanță, precum și a articolului 13 având ca obiect de reglementare dreptul la un remediu efectiv.
Obiectul cauzei a fost reprezentat de durata investigațiilor preliminare din cadrul procedurilor penale în baza plângerii reclamantului privind defăimarea, lipsa unui remediu efectiv în ceea ce privește durata procedurilor și suspendarea procedurilor ca urmare a prescrierii faptelor.
Reclamantul este avocat, la momentul faptelor fiind și președintele unei echipe de fotbal, respectiv Casertana. În anul 2001, în data de 22 iulie, ziarul italian „Corriere di Caserta” a publicat pe prima pagină un articol în care îl acuza pe reclamant de infracțiuni de fraudă și corupție. Asemenea articole au continuat să fie publicate și în următoarele zile. În data de 28 iulie, reclamantul a depus plângere penală pentru defăimare prin intermediul presei, întrucât articolele respective i-au adus atingere onoarei și reputației. În plângerea depusă, reclamantul a menționat că urmează să se constituie ca parte civilă în cadrul procedurilor penale și să solicite daune interese în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. De asemenea, a solicitat să fie informat de soluția care urmează să fie pronunțată în speță, inclusiv de o posibilă soluție de clasare a plângerii sale. În data de 10 septembrie 2001, cauza a fost deferită tribunalului Salerne. Prin decizia din 9 noiembrie 2006, comunicată reclamantului la data de 2 decembrie 2006, procurorul a solicitat clasarea cauzei ca urmare a prescrierii faptelor penale. În data de 17 ianuarie 2017, judecătorul de investigații preliminare a suspendat procedurile ca urmare a solicitării Parchetului.
Reclamantul s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului invocând încălcarea drepturilor sale prin raportare la articolele 6, alin (1), 8, 13 și 14 din Convenție.
Analizând cauza, Curtea a remarcat că pentru faza investigației preliminare durata de evaluare a fost excesivă, respectiv 5 ani și 6 luni, având în vedere că speța nu era una deosebit de complexă și că nu au fost întreprinse activități de investigare.
În continuare, Curtea a făcut referire la jurisprudența proprie cu privire la încălcarea articolului 6 al Convenției, în cazurile în care, urmare a suspendării procedurilor penale, nu au fost examinate pretențiile civile. Instanța de la Strasbourg a reținut că latura penală a articolului 6 nu se aplică urmăririi penale individuale. Dreptul de a urmări în justiție sau condamna persoane terțe pentru o infracțiune nu poate fi afirmat în mod independent: acesta nu poate să fie disociat de exercitarea de către victimă a dreptului de a iniția proceduri civile în dreptul intern, chiar dacă aceasta se face doar pentru a asigura o reparație simbolică sau pentru a proteja un drept civil precum dreptul la o „bună reputație” (a se vedea și cauzele Perez împotriva Franței[GC], para. 70; Arlewin împotriva Suediei, para. 51-52). În plus, Curtea a considerat că această dispoziție se aplică părții vătămate care nu s-a constituit parte civilă, întrucât, potrivit dreptului italian, se permite exercitarea de către victima infracțiunii a drepturilor recunoscute de lege, chiar anterior audierii preliminare. Curtea a constatat că plângerea reclamantului urmărea afirmarea unui drept civil, respectiv dreptul la protecția reputației sale. În cauza de față, suspendarea procedurilor ca urmare a prescrierii faptelor a dus la imposibilitatea reclamantului de a-și susține pretențiile civile.
Astfel, comportamentul neglijent al autorităților naționale l-au privat pe reclamant de posibilitatea de a obține o decizie cu privire la drepturile civile în cadrul procedurilor disponibile în temeiul dreptului intern. Totodată, nu i se putea solicita reclamantului să introducă o acțiune civilă în fața unei instanțe civile după prescrierea acțiunii penale din cauza instanței penale (a se vedea și Anagnostopoulos împotriva Greciei, cererea nr. 54589/00, para 32), având în vedere că acest lucru ar putea presupune ca sarcina probei să revină reclamantului, iar stabilirea unei posibile încălcări a unui drept ar putea fi extrem de dificilă după scurgerea unui timp atât de lung de la data evenimentelor (a se vedea și Atanasova împotriva Bulgariei, para. 46).
În ceea ce privește articolul 13 al Convenției, Curtea a reținut că acesta garantează dreptul unei persoane de a se adresa unei instanțe naționale în cazul încălcării oricăror drepturi și libertăți consacrate de Convenție. Această dispoziție introduce obligația de prevedere a unui remediu la nivel național care să permită examinarea conținutului unei „pretenții întemeiate” potrivit Convenției și de a furniza un remediu adecvat. La nivel național, legea „Pinto”, din anul 2001, a introdus posibilitatea de a se obține remedii ca urmare a duratei excesiv de lungi a procedurilor instanțelor. Cu toate acestea, prevederile acestei legi nu erau disponibile victimelor care nu s-au putut constitui ca parte civilă în cadrul procedurilor penale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a existat o încălcare a articolului 13, întrucât reclamantul nu avea la dispoziție niciun remediu prin care acesta ar fi putut să susțină audierea cauzei sale într-un termen rezonabil în conformitate cu articolul 6, alin. (1) al Convenției.
Bibliografie:
Comunicat de presă CEDO, Hotărârea Petrella împotriva Italiei – perioada excesivă a procedurilor în cazul defăimării și lipsa accesului la instanță au dus la încălcarea drepturilor reclamantului
Ghid privind aplicarea articolului 6 din Convenție – Dreptul la un proces echitabil (latura penală)
...mai multe articole din categoria Jurisprudență CEDO